Recent a fost celebrul mega concert Forza Zu și de curios m-am uitat pe youtube la câteva clipuri din timpul spectacolului, îmi place să ascult muzică live și să aud vocea fără efectele din studio.
După cum probabil știți, anul acesta concertul s-a organizat în Piața Constituției, un lucru lăudabil, bucureștenii chiar aveau nevoie de un concert ca ăsta, săracii, duc lipsă de așa ceva. În fine, trecând peste acest detaliu minor, mă omoară curiozitatea, cam câți oameni au participat la chestia asta, dacă artiștii respectivi au fost plătiti și câti bani s-au cheltuit pentru organizarea acestui spectacol? Nu de alta, dar prin spitale înca mai sunt victime din Colectiv, în spitale sunt copii neajutorați care au nevoie de bani pentru operații, în România există mii de orfani care nu duc o viața prea roz în centrele de plasament, îi pasă cuiva de ei sau facem asta doar când vedem că se vinde bine pe tv? Dacă tot organizezi așa ceva și ai posibilitatea să aduni toată spuma radioului românesc, măcar fa-o cu cap, ajută pe cineva! Pune niște urne unde să se poată dona bani, vinde niște pixuri, tricouri, redirecționează banii ăia pentru cei care au nevoie, pune o intrare cu o sumă modică, un leu, doi lei, nu ai nimic de pierdut, din contră, ai de câștigat. Altfel mi se pare un eveniment inutil.
Spuneam la începutul articolului că îmi place să ascult muzică live, care muzică live? Am văzut o grămadă de artiști care au făcut playback, deși organizatorii se lăudau că se va canta sută la sută live. Mi se pare absolut jenant din partea lor să mintă cu atâta nerușinare, dar din păcate noi suntem de vină că încurajăm specimenele ăstea să apară în spațiul public, ei nu fac nimic altceva decât să vândă ce se cere.

Sunt convins că pentru mulți, părerea mea este absurdă și o să fiu văzut iar ca un om nemulțumit și frustrat care face comentarii fără să fi fost acolo. Corect, nu am fost la concertul respectiv, nu prea suport genul acesta de adunări, am o problemă cu spațiile înghesuite și nu îmi place să stau ca o sardină și să împart un metru pătrat cu alte 3 perosoane. Totuși, pentru cei care nu înțeleg ce comentez eu aici, o să explic. Ce ați citit mai sus nu e o critică adusă din punct de vedere organizatoric de la fața locului, gen: wc-uri insuficiente, muzica prea tare sau lipsa ambulanțelor, nu, critic faptul că n-am văzut niciunde să se pomenească de vreo strângere de fonduri. Dacă tot aduni atâta populație, nu e păcat să nu încerci să strângi niște bani? Să îmi spună și mie cineva, care a fost scopul concertului? Campanie pentru un politican nu a fost, să spui ca cineva a avut un interes ascuns de la spectatori, drepturi de televizare nu s-au plătit pentru că s-a difuzat pe Zu TV, bilete nu s-au pus în vânzare ca să spui că artiștii au venit să facă un ban, deși cred că s-au cheltuit ceva bani cu ei, pe o apă, o măslină, doar nu poți să cânți așa pe burta goală. Ia să vedem ce ne-a mai rămas, să fi fost un concert făcut pentru a arăta cât sunt ei de tari? Da, eu așa cred că a fost un concert făcut pentru fală. Superb, nu?

Rețineți, un leu de la fiecare spectator putea aduce zâmbetele pe fețele unor copii neajutorați. Poate pe viitor le va veni mintea la cap și se vor gândi și la asta.

Numai bine! 🙂

(Vizualizări în total: 214 , vizualizări astăzi: 1)

Comments are closed.