Minciuni și gânduri

Minciuni și gânduri

Sunt lucruri în viață care ne scapă, iar cel mai des dintre aceste lucruri sunt faptele oamenilor din jurul nostru. E adevărat că nu poți trăii toată viața fiind o persoană corectă, uneori ne folosim de minciuni pentru a ieșii din diferite situații dificile, numai că, există persoane care își fac un obicei din acest lucru. Să trăiești o astfel de situație, în care ești mințit destul de grav este îngrozitor și devine inimaginabil, practic, refuzi să crezi că ți se întâmplă. Cauți niște răspunsuri pe care nu le vei găsi niciodată. Din fericire, eu nu am avut ghinionul să întâlnesc astfel de oameni, dar am prieteni care s-au aflat în această situație și m-am simțit obligat să îi ajut moral cât am putut de mult. Iată ce am învățat privind doar din exterior!

Este de bun augur să îți păstrezi calmul indiferent de situație, șă nu răspunzi cu violență și să accepți să ierți. Fiecare om poate să greșească la un moment dat, iar dacă unul din voi a făcut-o deja, nu ajută cu nimic să o faci si tu! Din nou spun, iartă! Omul spune multe fără să gândească, dacă sufletul ar vorbii pentru noi, lumea ar arăta altfel. De aceea, cel mai bine ar fi să nu judecați cuvintele, ci faptele! Fiind corect cu ceilalți, ești corect și cu tine, iar faptele pe care le faci ți se vor întoarce cândva înapoi. Privește de fiecare dată partea bună a lucrurilor, pentru că de partea rea s-au ocupat alții. Încearcă să fii tu!

Nu uitați sa fiți buni, înțelegători și iertători! Să aveți un weekend plăcut alături de cei dragi!

 

 Numai bine! 🙂

(Vizualizări în total: 28 , vizualizări astăzi: 1)

Comments are closed.