Urăște-mă!

Ce-ți mai rămâne de făcut după ce mă vezi? Urăște-mă și fă-o cum n-ai făcut-o niciodata, fă-o ca și cum ți-am distrus toate visurile. Privește-mă ca pe coșmarul vieții tale, ca pe cea mai neagră amintire!  Simte-ți furia cum îți umblă prin vene și cum îți înțeapă fiecare milimetru din ele, îmbrățișează-ți gândurile negre și întreaptă-le către mine. Urăște-mă și dacă nu poți, încearcă pentru că merit. O merit pentru că ți-am făcut mult rău, am fost peretele de sticlă care nu te-a lăsat să cazi în prăpastia acoperită de nori, deși nu știam cât de adâncă e. Acum e timpul să mă spargi, fă-o, aruncă-te, îndeplinește-ți visul!

Sper că ești bine pentru că eu sunt numai cioburi, ai ales să mă spargi, deși aveai varianta să aștepți ca norii să se risipească. Nu-i nimic, încă am rămas acolo, dar o parte din mine a căzut și ea în prăpastie o dată cu tine. Încă mă urăști pentru că în timp ce mă spărgeai, te-ai rănit. Foarte bine, urăște-mă, de multe ori o tăietură e mai dureroasă decât o mână ruptă. Tu ai vrut, a fost alegerea ta, acum te afli pe un câmp plin cu cactuși, pe ei nu poți să-i îmbrățișezi, te înțeapă și îți provoacă răni dureroase, dar ai un avantaj, nu te pot opri din drumul tău cum a făcut-o un geam, pentru că pe ei îi poți ocoli, iar dacă la un moment dat te vei întâlni cu un perete de cactuși, întoarce-te și ia-mă, te voi ajuta eu sa treci de ei, îi tăiem împreună!

(Vizualizări în total: 88 , vizualizări astăzi: 1)

Comments are closed.