După șase zile de stat pe litoral și foarte multe ore de privit oameni (așa mă relaxez eu) am înțeles într-un final că selfieul poate fi considerat o artă fotografică. Până acum îl vedeam ca pe ceva penibil și nu întelegeam de unde vine nevoia de a-ți face singur o fotografie. Fiind în domeniu privesc cu alți ochi fotografia, iar dacă mă întreabă cineva, sunt de părere că dacă dorești o fotografie în care să apari doar tu, ea trebuie să fie făcuta de altcineva.

Și totuși eu am încercat să înțeleg acest lucru, iar pentru asta am căutat informații atât pe internet, cât și în cărți, ba mai mult, ca totul să fie făcut la perfecție am întrebat și peroanele dependente de selfie.

Cum spuneam la începutul articolului, zilele trecute am fost pe la mare, un loc numai bun de analizat comportamentul selfinozaurilor. Având ochelari pe ochi îmi era foarte ușor să îi privesc fără ca ei să își dea seama. La un moment dat atenția mi-a fost acaparată de o domnișoara care stătea la plajă, avea în jur de 19-20 ani, era slabuță, drăguță și foarte veselă. A urmat un șir de schimburi de priviri, cam 20-30 de minute, după care timp de 2 ore n-a făcut nimic altceva decât să-și facă selfieuri. Pur și simplu am rămas șocat! Și nu pentru că încetase să se mai uite către mine (bănuiesc că se uita la mine, pentru că amandoi aveam ochelari de soare pe ochi :D), dar să stai două ore că să îți faci niște autoportrete cu telefonul, mi s-a părut la limita puterilor de înțelegere. Acesta a fost momentul în care am înțeles că selfie-ul e o artă și sunt de părere că dacă îl analizăm mai atent, chiar îl putem considera și o muncă.

De ce ți-ai face selfie? Această întrebare m-a urmărit foarte mult timp. Ei bine, am găsit răspunsul. Cred că oamenii își fac selfie pentru a arăta partea lor de corp/ față pe care ei o consideră frumoasă. După cum probabil știți, fața este asimetrica, astfel, partea dreapta nu arata la fel ca partea stângă, de aceea o sa observați la unele persoane că au fotografii făcute doar dintr-o parte (nu și la mine :D) . Această problemă am lămurit-o, ține de tehnică, perspectivă și unghiuri, e o prostie să spui ca ieși mai bine în fotografii dacă ți se fac din dreapta sau din stanga, nu, diferența e făcută de unghiul de fotografiere și am demonstrat asta clientelor cu care am lucrat.

De ce să faci selfie din 5 în 5 minute? Cred că asta deja devine o problemă psihologică deoarece e o pierdere semnificativă de timp, nu te ajută prea mult la socializare în mediul real și trăiești foarte mult în mediul virtual. Această dependență poate fi cauzată de doi factori: iubirea exagerata față de propria persoană și dorința nebună de a împărtăși celorlalți ceea ce nu ești cu adevărat (fizic). Și spun asta pentru că până acum eu nu cunosc persoane care să arate urât în fotografiile pe care și le postează pe platformele de socializare, în schimb, dacă vrei să vezi cum arată cu adevărat, uită-te la fotografiile în care sunt etichetate de alte persoane :))) Uite că v-am vândut și un pont!

Vorbeam la început de tipa de pe plaja, nu știu cine e, de unde e și nici cum o cheamă, dar toată scena cu schimbul de priviri și lunga perioadă în care și-a făcut selfi-uri, m-a făcut să realizez că șansele ca noi oamenii să mai putem interacționa în mediul real vor dispărea de tot, iar singura soluție pentru a putea să cunoștem pe cineva va fi internetul, din păcate. Probabil în mintea tipei s-au petrecut următoarele lucruri: “Ok, am găsit un fraier care s-a uitat la mine, deci înseamnă ca arăt bine în momentul ăsta, deci, let me take a selfie”. Nu vă imaginați că aveam așteptări de la ea și spun asta pentru că sunt frustrat că nu am făcut cunoștință. Nu, pur și simplu admiram o tipă frumoasă care mi-a răspuns cu schimbul de priviri și zambete drăguțe, era suficient, nu aveam alte așteptări. Hmm, n-ar fi stricat și altceva, dar nu asta era ținta. :))))

Și ca totul să fie și mai amuzant, vă mai povestesc rapid o scenă. Două tipe la terasă, de data asta domnișoarele erau puțin mai piți, dar ce-i drept arătau bine, în fine, au intrat în local, s-au așezat, au dat comanda, și-au făcut discret o fotografie împreună, au bârfit puțin, le-a sosit comanda (cred că le era foame că d-abia au avut loc pe masă cele comandate) și când să spun și eu că sunt peste așteptări, ce credeți că fac? Au început să-și facă selfie-uri individual, de parcă făceau concurs. Și dăi, și fă selfie când cu paharul de fresh, când cu farfuria de mâncare, când cu ospătarul în spate, când cu mâna la gură, păr peste ochi, cap pe spate, la un moment dat am crezut că o pun de o partidă de sex și că erau la stadiul de preludiu. Toată scena a durat 10 minute, până când una exclama (cred că era aia mai deșteaptă) “Fată, hai să mâncăm că se răcește mâncarea!”. Serios? După 10 minute în care ai încercat să îți găsesti partea bună, spui că ți se răceste mâncarea? Amuzant e că pe masă aveau și niște înghețată, nu știu cum au mâncat-o pentru că am plecat, dar cel mai probabil au folosit un pai.

Sunt convins că după cele citite sunteți curioși dacă și eu îmi fac selfieuri. Da, îmi fac! De când am instagramul am vreo 30 de clipe de demență, singurătate, narcisism și probabil așteptări zadarnice, dar toate aceste selfieuri nu însumează 2 ore de muncă și nu mi-am făcut o obișnuință din așa ceva. Pur și simplu le fac din plictiseala, fără să-mi caut partea bună din față, eu oricum arăt bine dacă mă privești de sub. :)))

Ca de încheiere, vă dau un sfat. Nu faceți ca tipa de pe plajă, în două ore ne cunoșteam, beam o cafea și rezervam timp și pentru o mică ședină foto. E alegerea voastră! :))) Cât despre tipele din restaurant, sper că la ora asta au reusit într-un final să termine de mâncat.

Numai bine!:)

(Vizualizări în total: 135 , vizualizări astăzi: 1)

Comments are closed.