În acest weekend am fost într-o mică excursie la Mănăstirea Prislop. Stiu, pare ciudat, eu la mănăstire, dar am fost pentru a mă relaxa şi ce-i drept eram şi foarte curios de ce e acolo. Am auzit tot felul de poveşti cum că îţi găseşti liniştea şi vii mult mai încărcat. Poveşti! După un drum lung de aproape 6 ore şi aproape o zi de nesomn, am ajuns în sfârşit pe tărâmul magic. Întradevăr, un loc de poveste, linişte şi aer curat în schimb era o agitaţie de nedescris. Fusesem avertizat că va trebui să stăm vreo 3 ore la coadă pentru a ajunge la mormânt, un lucru ce mi s-a părut idiot, să fac 6 ore cu maşina până acolo şi să mai stau înca 3 ore la coadă să pup o cruce, deja era peste puterile mele. Totuşi m-am conformat şi m-am aşezat liniştit la coadă, spre norocul meu a trebuit să stăm doar o jumătate de oră timp în care am încercat să simt acel fior, acea mântuire şi… nimic. Într-un final am ajuns la mormânt, am stat 15 secunde, am pupat crucea şi am încercat să îmi ţin un mic discurs în gând, de emoţii m-am bâlbâit şi am plecat. Dar nu s-a terminat totul aici, dupa ce am luat acea coadă minunată de la mormânt, a mai trebuit să stăm la o coadă pentru a vedea nu ştiu ce peşteră săpată într-o stâncă, oricum, ceva foarte periculos pentru mine pentru că a trebuit să coborâm pe nişte stânci care erau pe marginea unei prăpăstii, iar cum mie îmi e rău de înălţime n-am gustat această aventură. Desigur răbdarea mea a dispărut şi am început să mă amuz serios pe ceea ce se întâmpla acolo. Cel mai mult m-au amuzat băbuţele care zburau pe stâncile ălea şi care aveau nişte replici ce m-au făcut să râd cu lacrimi. Cred că pentru chestia asta m-aş mai duce acolo, m-am amuzat teribil pe seama lor. În fine, după ce am vizitat peştera, am trecut din nou pe lângă mormânt, ne-am mai dus o dată pe acolo deoarece nu mai era coadă deloc şi după ne-am oprit la un copac unde, se spune că a apărut ca prin minune o cruce pe el. Lumea se închina şi pupa trunchiul copacului, ceea ce am făcut şi eu… vă spun sincer, moment mai penibil ca ăla n-am trăit în viaţa mea, nu credeam niciodată că o să ajung să mă închin la stânci şi să pup copaci, dar uite că am făcut-o. Din acel moment credibilitatea mea în acel loc a fost egală cu zero. Haideţi să vă spun ce o să găsiţi acolo.

Încă de când intri pe tărâmurile Haţegului te vei lovi de florării şi tarabe cu suveniruri. Când ajungi la mănăstire vei găsi o agitaţie de nedescris, foarte multă lume venită din fiecare colţ al ţării, autocare cu pelerini dar şi grupuri organizate venite cu maşinile personale. O să vedeţi oameni cu căşti în ureche care se ocupă de locurile în parcare (foarte profi), dar şi mulţi jandarmi care se ocupă de ordinea din mănăstire. La ce personal e acolo nici nu zici că vii la o mănăstire, ci la un meci de fotbal. O dată intrat în curtea mănăstirii vei vedea alte tarabe şi mai multă agitatie. Sunt foarte mulţi ţigani, deci trebuie să aveţi grijă la buzunare. Cât timp am stat la coadă şi m-am învârtit pe acolo, am văzut ce fel de oameni vin. Majoritatea sunt oameni simpli cu probleme reale care îşi pun toată speranţa în divinitate, este de-a dreptul tragic să-i vezi cu câtă credinţă vin acolo şi se roagă cu lacrimi în ochi. Fireşte că am întâlnit şi cocalari care vin să se roage la Sfântul să-i dea super speciala la păcănele, dar o mare parte din oamenii care vin acolo sunt trecuţi de vârsta a doua. Nu am fost impresionat nici de preoţii de acolo, nu mi-au transmis acea stare de linişte, din contră, păreau nişte simpli angajaţi la un SRL. De doamnele de la taraba cu suveniruri nici nu mai încape discuţie, erau la fel de acre cum sunt duduile de la taxe şi impozite.

Deci dacă intenţionaţi să vă duceţi acolo, din punctul meu de vedere nu o să găsiţi mare lucru, eu aş repeta excursia doar pentru peisajele din zona respectivă. Sincer, comparativ cu Cozia, Prislopul este o simplă biserică, dar cu un marketing bine făcut. La Prislop e o afacere, o mare afacere care a prins bine la public, iar dacă vreţi să vedeţi asta, duceţi-vă, dar adevărata linişte şi credinţă o veţi întâlni la Cozia, acolo chiar simţi că e o mănăstire.

Sper că v-am convins că nu e ok să te închini la stânci si să pupi copaci, eu încă sunt traumatizat că am putut face aşa ceva! :))

Numai bine! 🙂

(Vizualizări în total: 108 , vizualizări astăzi: 1)

Comments are closed.