Fotografie

O să spun câteva cuvinte despre marea mea pasiune, fotografia. Știu că foarte multă lume mă cunoaște datorită acestui lucru și nu pentru “talentul” meu de blogger. Așa că o să vă povestesc pe scurt cum m-am apucat de fotografie.

Terminasem liceul (anul 2010), nu aveam un drum pe care mi-l alesăsem și nici nu știam exact ce vreau să urmez, dar ca oricare tânăr absolvent de liceu aveam mari aspirații, mă vedeam un om de succes care face bani foarte ușor  și care nu depinde de alții. Nu m-a ținut prea mult, așa că m-am trezit în fața faptului împlinit, chiar trebuia sa îmi aleg ce va trebui să urmez. M-am gândit să încerc o carieră în lumea fotografiei, asa că mi-am convins părinții să îmi ia un aparat foto, care a costat aproximativ 2000 lei, o grămadă de bani pentru un debutant aiurit. În paralel, am făcut și o facultate de jurnalism la privat, pe care am terminat-o dar nu am dat licența (o dau, promit 🙂 ). Ei uite că am pornit la drum, și am început să realizez că ceea ce am ales, nu e atât de simplu precum pare. Am fost luat în ras, jignit, și am înteles că trebuie sa mă pun pe învățat. Mi-am achiziționat cărți, am citit articole pe internet, am vizionat tutoriale, și am încercat sa pun totul în practică. Primul eveniment l-am avut după 2 ani de la achiziționarea aparatului, târziu, dar cine avea încredere într-un necunoscut. În fine, am câștigat primii bani și mi-am dat seama că trebuie să muncesc și mai mult pentru a avea succes. Am căutat să vin cu ceva nou și am transformat fotografia de majorat (la mine în oraș) într-un trend. Devenise o modă să ai un fotograf la majorat, mai ales că veneam cu niște fotografii mai îngrijite si putin diferite față de cele ale invitaților. Cred că la timpul respectiv eram cam singurul care facea fotografie de majorat, iar tariful pe care îl percepeam era unul modest, conștient de valoarea mea. Tot ce câștigam, investeam. Nu m-am ales cu mare lucru din banii făcuți în acea perioadă, dar am continuat să învăț să îmi creez propriul stil și am devenit obsedat de detalii și calitate. Am investit câteva mii de euro în echipament pentru a obține niște rezultate cât mai bune, și chiar dacă nu mereu am dispus de echipament profesionist, nu am primit niciodată critici de la clienți, iar asta mi-a dat încredere să continui. Nu am cursuri de specialitate, dar intenționez să urmez o școală pentru a obține o calificare și a finisa ceea ce am construit de unul singur.

Cei care doresc să vadă ceea ce fac, îmi găsesc fotografiile pe facebook, iar dacă doriți să aflați mai multe, ne auzim prin mail, telefon sau printr-un mesaj privat pe pagina de facebook.

  Cam asta este mica poveste, am încercat să sustrag ceea ce era mai important și să nu fac o descriere plictisitoare.

Smile!!! 🙂